Principalele obiective turistice din Judetul Succeava Biserici/mănăstiri Monumente istorice Muzee / Case Memoriale


Biserici/mănăstiri

Mănăstirea  Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava

Biserica actuală a Mănăstirii Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava, având hramul ”Sfântul Mare Mucenic Gheorghe purtătorul de biruinţă”, a fost începută în 1514 de către fiul lui Ştefan cel Mare, Bogdan al III-lea cel Orb (1505-1517) şi terminată de fiul lui Bogdan, Ştefăniţă (1517-1527) în anul 1522, fiind construită în plan triconic. Biserica are pridvor, pronaos, naos şi altar.

Până în a doua jumătate a veacului al XVII-lea, la Mănăstirea Sfântul Ioan cel Nou a fost reşedinţa mitropoliţilor Moldovei. Biserica se deosebeşte de celelalte ctitorii voievodale prin suprimarea încăperii mormintelor, fiind menită să fie catedrală mitropolitană. Aici a funcţionat o şcoală teologică, sprijinită de marii mitropoliţi: Teoctist I, Teoctist al II-lea, Grigore Roşca şi Anastasie Crimca.

În biserica se păstrează moaştele Sfântului Ioan cel Nou, aduse la Suceava în 1402 (sau 1415 – istoricii nu sunt siguri) de Alexandru cel Bun şi aşezate la început în biserica Mirăuţi, iar apoi au fost aduse în această biserică de către Voievodul Petru Şchiopul în anul 1589.

Biserica a fost pictată în interior şi exterior în 1534, în timpul domniei Voievodului Petru Rareş, pictura fiind executată în frescă, în artă bizantină. Pictura a fost restaurată de două ori, prima dată între anii 1906-1909, de pictorul Iohann Viertelberger, iar a două oară între anii 2001-2008.

Din frescă exterioară se mai păstrează, astăzi, în partea de sud, Acatistul Maicii Domnului şi Parabola Fiului risipitor (patru scene), în timp ce Arborele lui Ieseu îşi mai păstrează doar urmele.

 

Mănăstirea  Dragomirna

Dăinuind pe plaiuri moldovene de mai bine de trei veacuri, mănăstirea Dragomirna se numeră printre acele monumente care, fiecare în felul său, evocă o pagină din trecutul Moldovei. Zidurile puternice, turnurile ca şi contraforţii mănăstirii creează atmosfera unei cetăţi medievale care a înfruntat multe atacuri. Construită de domnul Miron Barnovschi Movilă în 1627, această pânză de ziduri împrejmuieşte ctitoria din 1609 a lui Anastasie Crimca. Îngustă ca o arcă, de o înalţime halucinantă, biserica Dragomirna dezvăluie visul ctitorului de a înălţa în acest ochi de poiană un monument fără asemuire.

Monumentală, sobră, biserica Dragomirna impresionează prin contrastul dintre masivitatea zidurilor şi dantelăria în piatră a turlei.

Artişti caligrafi şi miniaturişti au creat aici minuni de frumuseţe. Zestrea cea mai de preţ a muzeului de la Dragomirna o constituie tocmai manuscrisele făurite de mâna acestora.

Printre comorile de artă ale colecţiei se numără şi cărţile bisericeşti măiestrit miniate de însuşi Anastasie Crimca. Valoarea muzeului este sporită de ferecaturile argintate ale lui Grigore Moisiu, primul meşter moldovean care-şi imprimă marca şi numele pe operele realizate.

 

Mănăstirea Humorului

La o distanţă de 5-6 km de oraşul Gura Humorului, în pitorescul sat Mănăstirea Humorului, pe coama unei coline, înconjurată de arbori şi pajişti, este aşezată biserica mănăstirii Humor, una din cele mai vestite ctitorii ale evului mediu românesc.

Din pisania săpată în piatră, aşezată la intrare pe peretele exterior al sfântului locaş, aflăm că biserica a fost zidită în anul 1530 de Toader Bubuiogă, mare logofăt şi membru al divanului Moldovei şi, soţia sa, Anastasia. Sfântul locaş se înalţă la o distanţă de vreo 300 de metri de ruinele unei mai vechi biserici mănăstireşti a cărei construcţie a fost realizată încă de pe vremea lui Alexandru cel Bun (1400-1432).

Aici apare, pentru prima dată în construcţia bisericilor din Moldova, pridvorul deschis şi o încăpere nouă la etaj numită tainiţă, care se suprapune camerei mormintelor. Din pridvor, se pătrunde în pronaos, iar, mai departe, în camera mormintelor şi naos. Spre răsărit, biserica se termină prin absidă de forma circulară a altarului, despărţit de naos printr-o foarte veche catapeteasmă, excepţională sculptură în lemn.

Biserica mănăstirii Humor se numără, alături de bisericile Voroneţ, Moldoviţa, Arbore şi Suceviţa, printre cele cinci ctitorii împodobite peste tot, în interior şi exterior, cu fresce bizantine, prin care se disting de toate celelalte biserici de acest fel din lumea ortodoxă.

Ceea ce impresionează şi atrage în mod deosebit admiraţia, la biserica Humor, sunt frescele sale exterioare. Principalele teme iconografice exterioare sunt: Acatistul Bunei Vestiri (faţada sudică), Arborele lui Iesei (faţada nordică), Judecata din urmă (faţada vestică) şi Cinul care cuprinde o procesiune a sfinţilor îngeri, profeţi, apostoli, ierarhi, martiri şi cuvioşi (absidele laterale şi cea a altarului). Pe peretele exterior sudic este de semnalat, în partea inferioară, scena Asediului Constantinopolului, reflex al evenimentelor grave care au dus la ocuparea Capitalei Imperiului Bizantin de către turci la 1453.

 

Mănăstirea Voroneţ

În anul 1488, domnitorul Ştefan cel Mare a ridicat mănăstirea Voroneţ la îndemnul lui Daniel Sihastrul, sfătuitorul său de încredere. A fost construită în mai puţin de patru luni, între 26 mai şi 14 septembrie ale aceluiaşi an. Mănăstirea este considerată de mulţi experţi chintesenţa stilului arhitectural moldovenesc: o sinteză a elementelor bizantine (fundaţia este sub forma unui trifoi alb, cu turla chiar deasupra naosului) şi elemente gotice (arce şi coloane). Viaţa monahală s-a întrerupt în anul 1785 după anexarea Bucovinei la Imperiul Habsburgic şi s-a reluat în anul 1991, de data aceasta cu obşte de călugăriţe sub stăreţia Stavroforei Irina Pantescu. Tânăra obşte se străduieşte să îmbine aromnios rugăciunea cu munca în gospodarie, în câmp, în atelierul de pictură şi în îndrumarea vizitatorilor. Mănăstirea  Voroneţ este socotită "Capela Sixtină a Orientului" pentru marea fresca de pe faţada de vest, numită "Judecata de apoi". De asemenea "albastrul de  Voroneţ" este considerat de specialişti ca unic în lume şi cunoscut ca roşul lui Rubes sau verdele lui Veronese. Pe fondul albastru este prezentat "Arborele lui Iesei" sau Genealogia Mântuitorului nostru Iisus Hristos iar pe coloane sunt pictaţi filozofii greco-latini. Sunt căutaţi cu privirea Aristotel şi Platon iar pe absida laterală reţine atenţia "chipul ascetic al Sf. Onufirie".

 

Mănăstirea  Moldoviţa

Mănăstirea ctitorită de Petru Rareş la 1532, este de fapt o fortăreaţă cu ziduri puternice (de 1,20 m grosime) şi înalte (de 5 m), cu turnuri în ambele colţuri ale faţadei şi un turn puternic al porţii. Elementele care individualizează această construcţie se pot sintetiza prin: insolita soluţie a prelungirii navei prin cuprinderea a încă două spaţii; dispunerea simetrică a ferestrelor pronaosului; ancadramentul uşilor de sub cornişe proeminente şi nu în ultimul rând înalta măiestrie a exprimării iconografice. Din acest punct de vedere, Biserica "Buna Vestire" a mănăstirii Moldoviţa este, după opinia multor specialişti ai picturii murale "unul dintre cele mai importante monumente de artă românească veche". Cunoaştem că după cinci ani de la terminarea construcţiei bisericii s-a terminat şi zugrăveala (1537). Dominanta gamei cromatice este, în cazul Moldoviţei, galbenul auriu cu suave reflexe solare de un fast subtil şi o distinsă eleganţă. Alături de Voroneţ, Suceviţa, Arbore şi Humor, Moldoviţa face parte din salba de monumente de notorietate universală pentru ceea ce specialiştii numesc "genul picturii exterioare medievale din Moldova". Temele preferate de zugravii timpului - "Imnul Acatist", "Arborele lui Ieseu" sunt prezentate în acest loc (peretele de miazăzi) mult mai amplu şi spectaculos decât în reprezentările similare din alte locuri. În acelaşi sens în "Asediul Constantinopolului" folosirea perspectivei face posibilă o vedere panoramică a scenei de luptă. Clisiarniţa - corespondentul casei destinate Voivodului, membrilor familiei sale sau înalţilor oaspeţi - aflată pe latura de nord-vest - are un remarcabil aspect de monumentalitate. Aici este adăpostită în prezent o foarte valoroasă colecţie de obiecte de cult şi de artă veche.

 

Mănăstirea  Suceviţa

Situată în satul cu acelaşi nume, pe valea pârâului Suceviţa, la o distanţă de 18 km sud-vest de oraşul Rădăuţi, Mănăstirea Suceviţa a fost zidită în ultimele decenii ale secolului al XVI-lea, cu cheltuiala întregii familii de boieri Movilă dintre care Ieremia a domnit în scaunul Moldovei între anii 1595-1606.

Prima ctitorie a familiei Movileştilor, care a precedat actualului complex mănăstiresc, a fost o biserică mai modestă, datând din preajma anului 1581. În timpul domniei lui Petru Şchiopul (1582-1591), fraţii Movilă, ajungând sfetnicii voievodului şi având o situaţie economică prosperă, încep construirea unei mănăstiri de amploare, prima clădire ridicată a ansamblului fiind biserica zidită între anii 1582-1584.

După venirea pe tronul Moldovei, în 1595, Ieremia Movilă adaugă bisericii două pridvoraşe, amplasate la intrarea în biserică pe laturile de nord şi de sud, zidurile şi turnurile de incintă, care conferă mănăstirii înfăţişarea de cetate medievală, o casă domnească, ale cărei ruine se mai văd pe latura de nord a complexului, precum şi chilii pentru călugări.

Tot timpul domniei lui Ieremia Movilă se pictează biserica în interior şi exterior.

Biserica cu hramul "Învierea Domnului" este construită în stilul arhitecturii moldoveneşti, stil consolidat în timpul domniei lui Ştefan cel Mare şi Sfânt, care este de fapt o îmbinare armonioasă a elementelor de artă bizantină şi gotică, la care se adaugă elemente de arhitectură ale vechilor bisericii din lemn din Moldova.

Pictura exterioară a Mănăstirii Suceviţa este cea mai bine păstrată din grupul bisericilor moldoveneşti cu pictură exterioară, singura care-şi păstrează latura de nord, unde este reprezentată scena "Scara virtuţilor", cea mai impresionantă, prin amploarea şi contrastul dintre ordinea îngerilor şi haosul iadului. În această scenă este redată lupta dintre bine şi rău, încercarea omului de a păşi spre perfecţiune, pentru a-şi redobândi chipul pierdut prin căderea în păcat.

Mănăstirea Suceviţa posedă o colecţie de obiecte, de certă valoare artistică şi culturală, expuse în actualul muzeu, fosta sală de consiliu a mănăstirii, situată pe latura de est a incintei. Printre exponate se remarcă câteva broderii de valoare excepţională, datând din secolele XV-XVI-lea, din vremea lui Ştefan cel Mare şi Ieremia Movilă, lucrate cu fir de aur, argint, mătase şi perle. Cele mai importante piese sunt portrete lui Ieremia şi Simion Movilă şi un epitaf cu perle, tetraevangheliarele ferecate în argint aurit, un chivot donat de Mitropolitul Gheorghe Movilă.

 

Mănăstirea Bogdana

Biserica Sfântul Nicolae este prima construcţie religioasă de piatră din Moldova, păstrată în forma ei originală, nealterată până astăzi, fiind considerată un adevărat document de naştere a arhitecturii Moldovei. Ctitorită în jurul anilor 1360 de voievodul Bogdan I (1359-1365) drept mulţumire adusă lui Dumnezeu pentru izbânda în luptele pentru constituirea statului liber şi independent Moldova, acest sfânt locaş de închinare avea să-i fie necropolă lui şi familiei. În biserica Mănăstirii Bogdana sunt înmormântaţi domnitorii Moldovei şi membrii familiilor domnitoare până în timpul lui Alexandru cel Bun. În naos se află 7 morminte ale lui Bogdan I, Laţcu Voievod. Ştefan I, Roman I, Bogdan-fratele lui Alexandru cel Bun şi Bogdan-fiul lui Alexandru cel Bun. În pronaos se află 3 morminte. Pe latura nordică se află mormântul Doamnei Stana, soţia lui Bogdan al III şi mama lui Ştefăniţă Vodă şi mormântul Anastasiei fiica lui Laţcu. Biserica Bogdana constituie expresia unei admirabile sinteze artistice între arhitectura romanică, gotică şi bizantină, a constituit model important în orientarea şi dezvoltarea arhitecturii moldoveneşti a secolelor XVI-XVII.  Istoricul bisericii de la Bogdana consemnează faptul că primul strat de pictură datează din secolul al XIV-lea, din vremea lui Alexandru cel Bun. Alexandru Lăpuşneanu a dispus refacerea picturii originale în anul 1558. În 1775, când Bucovina a fost ocupată de habsburgi, mănăstirea a fost desfiinţată, biserica Sfântul Nicolae rămânând biserică episcopală până în 1782 (când episcopia a fost transferată la Cernăuţi), apoi transformată în biserică parohială. Mănăstirea Bogdana a fost redeschisă la 6 decembrie 1992 şi au început lucrările de restaurare.  Prin calităţile artistice, arhitecturale şi decorative, Mănăstirea Bogdana a devenit unul din monumentele reprezentative ale patrimoniului artistic-cultural al României, fiind inclusă în patrimoniul UNESCO.

 

Mănăstirea  Probota

Este prima ctitorie a domnitorului Petru Rareş, ridicată în 1530 pe locul consacrat de o bisericuţă din lemn (1398) şi alta din piatră (în jur de 1440) ale cărei urme se mai văd în vecinătate.  “Probota” înseamnă frăţie, a slujitorilor biserici.

Edificiu monumental armonios, cu turlă deasupra naosului, pridvor închis de înalte ferestre gotice cu chenare din piatră cioplită, abside poligonale marcate de arcade oarbe şi ocniţe, soclu prelungit cu bancă de jur-împrejur, Probota este una dintre cele mai importante realizări ale arhitecturii româneşti, reprezentativă pentru secolul XVI.

Zidurile de apărare înalte de 6 metri, turnurile pătrate şi Casa domnească, întregesc ansamblul monahal cu elemente ale arhitecturii civile moldoveneşti – printre puţinele piese din secolul al XVI-lea care mai există.

Pictura interioară datând din anul 1532, restaurată de curând, a descoperit un program iconografic de excepţie, punctat pe alocuri de compoziţii neobişnuite şi de realizare originală a unor teme canonice, constituite într-un grupaj unic până acum în Moldova. O atenţie specială trebuie acordată tabloului votiv, parte a unei compoziţii plastice neobişnuită în Răsăritul Creştin, dar frecventă în Occident.

Pictura exterioară datând tot din anul 1532, a fost compromisă de trecerea timpului, totuşi pune în evidenţă eleganţa deosebită a desenului şi transparenţa culorilor, încadrându-se în ansamblul stilistic al bisericilor bucovinene.

 

Biserica “Înălţarea Sfintei Cruci”  Pătrăuţi

Biserica înălţată de Ştefan cel Mare în 1487, este cea mai redusă ca proporţii dintre ctitoriile sale şi singura destinată a fi mănăstire de călugăriţe, “…lăcaş pentru ostaşii răniţi în războaie”.

Lucrările de zidire a bisericii din Pătrăuţi, lângă Suceava, cu hramul Înălţarea Sfintei Cruci, au început la 13 iunie 1487.

Arhitectura admirabil proporţionată reprezintă un valoros model de epocă medievală moldovenească, edificiu de plan triconic cu turlă pe naos, ancadramente şi portale gotice, faţade decorate sub cornişă cu frize ceramice.

Pictura interioară, originală, de înaltă ţinută artistică, se remarcă prin scena Plângerii (naos), Cavalcada Sfintei Cruci (pronaos), expresie a sentimentelor şi acţiunilor antiotomane ale vremii, compoziţie rafinată cu colorit subtil în tradiţia bizantină şi Tabloul votiv.  Pictura exterioară se rezumă la fragmente din Judecata de Apoi realizată după 1550. O lespede rotundă este Masa lui Ştefan, iar clopotul vecin “ştie” să împrăştie norii aducători de grindină.

 

Biserica  Arbore

Luca Arbore, cel care în 1497 a apărat cu curaj Cetatea de Scaun a Sucevei, timp de trei săptămâni, împotriva asediului polon, cel ce aproape 40 de ani, începând din 1486, a fost portarul Sucevei - ne stăruie în amintire şi prin ctitoria sa din satul care îi poarta numele.

Priceperea, iscusinţa meşterilor ce au început a o ridica în aprilie 1502 au făcut din biserica Arbore unul dintre monumentele de seama ale Moldovei. Mai târziu, dornice de a da un plus de frumuseţe ctitoriei tatălui lor, fiicele lui Luca Arbore poruncesc meşterului "Dragosîn" zugrăvirea pereţilor exteriori. Scenele sunt populate de numeroase personaje în continuă mişcare. Culorile vii ale picturii sunt armonios îmbinate, degajând multă căldură. În bogata policromie predomină verdele furat pădurilor şi colinelor din jur.

Echilibrul proporţiilor construcţiei, ca şi pictură exterioară, îi conferă bisericii Arbore o deosebită strălucire.



Monumente istorice

Cetatea de scaun a Sucevei

Cetatea de Scaun a Sucevei este atestată documentar la 11 februarie 1388, fiind ridicată în anii 1375 – 1391 în vremea domniei lui Petru I.

Alexandru cel Bun (1400 – 1432) a intervenit la rândul său în sistemul defensiv al cetăţii prin întărirea cu un zid de apărarea a primei intrări situată pe latura sudică a fortului. Ştefan cel Mare (1457 – 1504) a considerat că Cetatea Sucevei nu este suficient întărită pentru a rezista atacurilor inamicilor, construind astfel un zid de incintă care a înconjurat fortul. Astăzi găsim interioarele cetăţii parţial restaurate astfel încât vizitatorul să poată să-şi facă o imagine asupra modului de viaţă din acea perioadă.  Din curtea interioară pavată cu pietre, se pot observa diferite încăperi ce au avut destinaţii ca: capelă, închisoare, baie cu aburi, pivniţă, etc.

Restaurările de la Cetatea de Scaun a Sucevei au început în cea de-a doua jumătate a secolului XX, în urma cărora vechile ruine, rămase după distrugerile provocate fie de factorul uman, fie de factori naturali, au fost înălţate. Linia albă de pe zidurile exterioare delimitează vechile ruine ale cetăţii şi intervenţia contemporană.       

 

Curtea Domnească Suceava

Curtea Domnească a fost construită pe parcursul secolelor XIV – XV. În timpul domniei lui Petru I Muşat au fost construite o casă din lemn şi un turn de piatră.

Alexandru cel Bun a adăugat noi construcţii, care au fost însă distruse în urma atacurilor otomane din anul 1476 în Moldova. În timpul domniei lui Ştefan cel Mare Curtea a fost refăcută cu ziduri din piatră şi cărămidă, ruinele palatului domnesc păstrându-se şi astăzi.



Muzee / Case Memoriale

Muzeul Satului Bucovinean Suceava

Muzeul Satului Bucovinean aflat în apropierea Cetăţii de Scaun a Sucevei, pune în valoare patrimoniul cultural-arhitectonic al zonei.

Este conceput ca un sat tradiţional bucovinean ce cuprinde: biserică, gospodării ţărăneşti, ateliere meşteşugăreşti, moară, crâşmă, etc.

Printre cele mai valoroase monumente de arhitectură popular putem enumera: Biserica Vama care datează din anul 1783, Casa Roşu – construită la sfârşitul secolului al XIX-lea, Casa Dorna Candrenilor – construită la sfârşitul secolului al XVIII-lea, Crâşma lui Moş Iordache- crâşma din Şaru Dornei construită în anii 1928-1930, etc.

Inedit pentru Muzeul Satului Bucovinean o constituie reprezentarea vieţii spirituale a ţăranului prin marcarea riturilor de trecere. În casa Straja sunt expuse obiecte pentru ritualul de botez iar în Casa Volovăţ este marcat ceremonialul de înmormântare.

             

“Hanul Domnesc” Suceava

Hanul Domnesc  este unul dintre obiectivele culturale ale zonei şi ale oraşului Suceava.

Clădirea cu două niveluri, a fost construită la sfârşitul secolului al XVI-lea şi începutul secolului XVII-lea, fiind destinată găzduirii unor dregători străini, negustori sau a unor oaspeţi de seamă.

Hanul Domnesc îşi schimbă destinaţia în anul 1775, odată cu ocuparea nordului Moldovei de către imperiul Habsburgic, devenind casă de vânătoare pentru membri familiei imperiale.

In 1962 clădirea a fost restaurată de la nivelul pivniţei până la acoperiş, intrând astfel în tradiţia cultural a oraşului ca han medieval vechi.

           

Muzeul de Istorie Suceava

Clădirea Muzeului de Istorie a fost construită în stil neoclasic, la începutul secolului al XX-lea. Expoziţia de bază a Muzeului de Istorie a fost concepută ca o prezentare a istoriei locale împletită cu cea naţională, având un conţinut modern de idei, cu o bună concepţie de organizare, care îi permite vizitatorului să pătrundă în profunzimea evenimentelor istorice şi să cunoască elementele sale caracteristice.

Se remarcă colecţiile de arheologie medievală, cu descoperiri la Suceava, Botoşana, Udeşti, Poiana-Zvorâştea, Vornicenii Mari, Cetatea de Scaun, Curtea Domnească, Biserica Mirăuţi, Siret, bisericile Sf. Nicolae Rădăuţi şi Probota.

Muzeul de Istorie Suceava adăposteşte şi cunoscuta Sală a Tronului, reconstituirea unui moment de la Curtea din Suceava în vremea lui Ştefan cel Mare.

Secţia de Artă a Complexului Muzeal Bucovina, inaugurată în vara anului 1961, prezintă, lucrări valoroase ale unor pictori aparţinând perioadei de început a artei româneşti moderne, cât şi lucrări ale pictorilor generaţiilor mai noi, interesaţi în a reda viaţa cotidiană.              

 

Muzeul „Arta Lemnului" Câmpulungul Moldovenesc
Înfiinţat ca Muzeu de etnografie şi ştiinţele naturii, a fost reprofilat în 1967 ca Muzeu al lemnului.

Este un muzeu unic în ţară prin denumire şi printre puţinele din Europa, ca tematică şi valoare a exponatelor. Deţine un bogat patrimoniu ce cuprinde peste 15.000 piese din lemn şi are la bază colecţiile etnografice alcătuite de Ion Ştefureac şi Constantin Brăescu.

Colecţiile Muzeului „Arta Lemnului” prezintă într-o formă unică varietatea ocupaţiilor localnicilor de pe plaiurile Rarăului şi Giumalăului, demonstrând încă o dată că zona Câmpulungul Moldovenesc a fost şi este un centru al civilizaţiei lemnului.                           

 

Muzeul  Etnografic „Ioan Ţugui” Câmpulungul Moldovenesc

Muzeul deţine o colecţie impresionantă de linguri, aproximativ 5000 de exemplare, atât din România cât şi din multe alte ţări de pe glob. Astfel, în casa-muzeu sunt expuse diferite tipuri de linguri din lemn: de uz casnic, ciobăneşti şi huţăneşti, linguri obişnuite, însă frumos ornamentate, cu coada în crestături scrijelite artistic, linguroaie, jintuitoare, căuşe,etc.

În ansamblu, colecţia este o adevărată comoară de artă populară.

 

Muzeul Obiceiurilor Populare din Bucovina Gura Humorului

Unic în România, Muzeul Obiceiurilor Populare din Bucovina, introduce vizitatorul în atmosfera specială a satului bucovinean aflat la ceas de sărbătoare: Sf. Andrei, Crăciunul, Anul Nou şi Boboteaza, Sărbătorile de Paşte, Sf. Petru, Sf. Ilie, Sf. Paraschiva şi Sf. Dumitru.

Muzeul organizat în 16 săli şi 2 holuri, prezintă piese în funcţie de anumite tematici: agricultura, pescuitul şi albinăritul, culesul şi vânătoarea, păstoritul, fierăritul şi prelucrarea lemnului, porturi populare din diferite zone şi interioare ţărăneşti, ştergare decorative, ceramică.

 

Muzeul Etnografic Vatra Dornei

Un loc în care cultura şi tradiţia oaşului Vatra Dornei, a Bucovinei în general sunt extrem de bine ilustrate este şi Muzeul Etnografic Vatra Dornei. Micuţul sătuc alegoric creat în incinta primăriei Vatra Dornei, este poate primul loc ce ar trebui vizitat de către orice turist.        

Sunt prezentate unelte gospodăreşti vechi, interioare tradiţionale de case, elemente de port  sau mesteşuguri.

 

 Muzeul de Ştiinţe ale Naturii Vatra Dornei

Înfiinţat în 1952, muzeul a fost deschis oficial în 1956, în dorinţa de a prezenta vizitatorilor bogăţiile naturii din Ţara Dornelor. În expoziţie pot fi întâlnite exemplare de familii de cerbi şi căpriori, urşi bruni, vultur pleşuv brun, cocoş de munte, cocoş de mesteacăn sau diferite alte specii de păsări şi mamifere.

                        

Muzeul Etnografic „Samuil şi Eugenia Ioneţ” Rădăuţi

Înfiinţat la 28 iunie 1934, de soţii Samuil şi Eugenia Ioneţ, cadre didactice şi pasionaţi colecţionari, muzeul deţine peste 7.000 de piese, organizate pe colecţii: pictură şi icoane, lemn, port popular, ţesături, metal, os, piele, ceramică, carte veche şi manuscrise, podoabe populare, ouă încondeiate, obiceiuri şi instrumente muzicale. Ambientul încearcă să reconstituie atmosfera tradiţională a ţăranilor meşteşugari bucovineni.

 

Muzeul de Artă “Ion Irimescu” Fălticeni

Muzeul a fost înfiinţat în 1974, din iniţiativa şi donaţiile sculptorului Ion Irimescu, funcţionând la început ca secţie a Muzeului Orăşenesc. Ulterior valoarea colecţiei a crescut, în prezent fiind cea mai bogată colecţie de autor, iar în 1991 s-a constituit în muzeu. Cuprinde cea mai reprezentativă creaţie a sculptorului Ion Irimescu, peste 300 de sculpturi şi 1.000 de desene: portrete, compoziţii, proiecte de monument, realizate în tehnica ronde-bosse sau altoreliefuri, în gips, lemn, teracotă, marmoră, bronz sau plastilină, lucrări de grafică, donate special pentru muzeul de artă fălticenean.

 

Galeria Oamenilor de Seamă Fălticeni

Muzeul se află în casa în care s-a născut şi a copilărit marele dramaturg Horia Lovinescu. Expoziţia permanentă este o adevărată monografie a vieţii ştiinţifice, literare şi culturale fălticenene, care reuşeşte să reconstruiască universul de viaţă al unor personalităţi ale locului ca Ion Creangă, Mihail Sadoveanu, Nicu Gane, Nicolae Labiş şi mulţi alţii.

           

Casa memorială “Simion Florea Marian” Suceava

Casa Memorială inaugurată ca muzeu în iunie 1974 oferă vizitatorilor ambianţa de epocă în care a trăit şi a creat academicianul, fiind una din casele vechi ale Sucevei, datând din prima jumătate a sec. XIX.  Casa adăposteşte o zestre memorialistică şi documentară impunătoare, dispusă în şase încăperi, începând cu expoziţia memorială, continuând cu, colecţii de obiecte memorialistice, de epoca, şi sfârşind cu cele destinate studiului pentru cercetători şi specialişti în domeniu.              

 

Casa Memorială “Mihail Sadoveanu” Fălticeni

Construită în anul 1908, după schiţele scriitorului Mihail Sadoveanu, care a locuit aici între 1909 şi 1918, casa transformată în muzeu în anul 1987, expune documente, cărţi, fotografii şi obiecte personale care au aparţinut scriitorului.